Retururi
La Segada, dorim mereu să ne asigurăm că fiecare ceas care ajunge la clienții noștri este de o calitate ireproșabilă și la nivelul așteptărilor acestora. Totuși, în cazul în care apar situații neașteptate legate de comenzile dumneavoastră, există câteva moduri prin care ele se pot rezolva.
Este bine de știut faptul că legea privind returnarea bunurilor conform OUG 34/2014 (privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative) menționează următorul aspect:
- Sunt exceptate de la dreptul de retragere prevăzut la art. 9-15 în ceea ce priveşte contractele la distanţă şi contractele în afara spaţiilor comerciale următoarele:
- furnizarea de produse confecţionate după specificaţiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar.
Prin urmare, nu putem asigura serviciul de retururi pentru ceasurile noastre personalizate. Daca doriți acest lucru, vă puteți retrage din contract în termen de 3 zile lucrătoare de la data plasării comenzii, deoarece toate comenzile vor fi procesate după 3 zile lucrătoare pentru a da clientului oportunitatea de retragere și pentru a confirma cu furnizorii noștri disponibilitatea pieselor ce vor alcătui ceasul.
În cazul în care doriți să achiziționați piese de pe site-ul nostru separat și în momentul primirii acestora constatați defecte, aveți dreptul la retur timp de 14 zile calendaristice, conform OUG 34/2014:
- Consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) şi la art. 14.
- Fără a aduce atingere art. 10, perioada de retragere menţionată la alin. (1) expiră în termen de 14 zile de la:
- ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a produselor, în cazul contractelor de vânzare, sau
- în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs.
După depășirea perioadei de 14 zile, produsele pot fi returnate luând în calcul informațiile de la pagina Garanție.